vineri, 31 iulie 2015

Dacopatia, de Dan Alexe

Dan Alexe scrie bine de tot, cel putin până se pierde în meandrele etimologiei comparate. Prima jumătate a cărţii-eseu însă a mers brici, am chicotit şi am cedat impulsului de a însemna feţe rânjite şi exclamaţii  pe margine, la comparaţii şi informaţii inedite în lunga polemică dacomană şi la excelente întorsături de frază... În plus, autorul are cu singuranţă stil şi vervă, deci îl recomand susţinut. A se servi cu voie bună, căci dacii nu sunt sacrosanţi, dar şi cu niţică răbdare.

"Asta e marea noastră caracteristică naţională: hybris, obsesia de a ieşi în faţă...Dacă nu poţi fi primul, atunci trebuie să te pretinzi ultimul, pentru a atrage atenţia" (p. 8)
Aproape la fel de interesantă a fost "critica" lucrării, realizată de către partea "inculpată", care de-abia citise cartea şi care discută despre orice altceva (aprecieri şi detalii personale despre autor, desigur) în afară de ideile expuse efectiv. Poftiţi, vă rog, de la minutul 6: