luni, 3 august 2015

Muzica dacilor

Ultima reuşită a "specialiştilor" priveşte, nici mai mult nici mai puţin, decât muzica dacilor. Nu contează că nu ştim ce şi cum vorbeau, dacă cunoşteau scrierea şi sunt multe necunoscute legate de felul în care arătau, despre costum, obiceiuri etc. Contează că muzica dă bine şi este un subiect pe marginea căruia se poate abera în voie, pornind de la păstori şi tulnice şi până la fete cu rochiţe mai altfel (ajunge o eşarfă agăţată pe umăr, dar dacă se chiar încearcă o reconstituire de costum feminin de pe columnă, totuşi merită stricată impresia artistică cu o triastă croşetată).
Poftiţi aşadar de vă minunaţi de cum cântau şi se veseleau dacii şi dacele lor, nu luaţi seama că de-abia există reconstituiri de muzică romană şi greacă antică, datorită lipsei surselor (foarte puţine notaţii muzicale păstrate, şi acelea cu indicarea acordurilor prin litere, la fel de puţine instrumente descoperite arheologic, ceva mai multe reprezentări iconografice, care încă  nu spun prea multe despre melodia în sine):



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu